+ Voluntar pe internet
Twitter icon

Voluntar pe twitter

Facebook icon

Pasi de urmat
Formular de intentie
CV model europass
Scrisoare de motivatie
top
Perceptia tinerilor timisoreni asupra voluntariatului
bottom

June 7, 2010 | In: ,

Studiu realizat de Cornelia Jurcovici, studenta Comunicare si Relatii Publice
Descarca aici rezultatele studiului

Pentru a cunoaşte opinia tinerilor vizaţi, cuprinşi între 18-30 de ani, despre voluntariat, am considerat necesară  efectuarea unui studiu prin care să aflăm nu numai părerea acestora despre voluntariat, ci şi dorinţa şi motivaţiile pe care le au tinerii de a se implica în societate, în problemele comunităţii din care fac parte. În realizarea studiului, am folosit ca metodă de cercetare sondajul de opinie, iar instrumentul aplicat a fost chestionarul, considerat de către specialişti un instrument eficient de investigare, care este utilizat frecvent pentru culegerea informaţiilor necesare.  Prin utilizarea acestui instrument, a crescut gradul de informare a tinerilor interogaţi cu privire la posibilitatea de a practica voluntariatul, cât şi despre existenţa fundaţiei „Student Plus”. Prin urmare, putem afirma că această metodă a fost o modalitate indirectă de promovare a  fundaţiei, iar persoanele eşantionate vor fi mai receptive şi atente la mesajele ONG-ului.

Trebuie menţionat că studiul efectuat poate prezenta anumite erori, ţinând cont de faptul că aria de acoperire a masei tinerilor din Timişoara este restrânsă, eşantionul fiind format din 100 de subiecţi. Sondajul a fost efectuat în luna mai 2010, în Timişoara, iar modul de eşantionare a fost direct (faţă în faţă) şi indirect (prin intermediul internetului). Tema abordată în chestionar vizează voluntariatul şi conţine 29 de întrebări, dintre care 3 întrebări închise, 17 întrebări semideschise, 2 întrebări închise şi 7 întrebări factuale. Eşantionul ales este alcătuit din 100 de subiecţi, cu vârsta cuprinsă între 18 – 30 de ani. În ceea ce priveşte starea civilă, 90 subiecţi necăsătoriţi şi 10 căsătoriţi. Din punct de vedere al mediului de provenienţă, 19 aparţin mediului rural şi 81 mediului urban. Pe lângă vârstă, a mai fost prestabilit un alt criteriu al eşantionării şi anume genul, deoarece am pornit cu ipoteza că vor fi diferenţe interesante de observat între răspunsurile fetelor şi ale baieţilor. Astfel, au fost chestionate 50 de persoane de gen feminin şi 50 de persoane de gen masculin; în rest, eşantionarea a fost aleatorie.

Chestionarul investighează şase dimensiuni şi debutează cu întrebări simple, introductive, a căror complexitate creşte pe măsură ce avansează derularea lor. Cele şase dimensiuni sunt divizate în funcţie de:

–    percepţia şi atitudinea faţă de voluntariat în general (întrebările Q1-Q5);

–    importanţa voluntariatului şi a implicării ca voluntar în organizaţii din Timişoara (întrebările Q6-Q10);

–    interesul pentru voluntariat, în funcţie de tipul de organizaţie, domeniu şi tipurile de activităţi desfăşurate (întrebările Q11-Q15);

–    disponibilitatea timpului în folosul voluntariatului (întrebările Q16-Q17);

–    motivaţii şi scopuri cu privire la voluntariat (întrebările Q18-Q22);

date factuale: vârstă, gen, starea civilă, mediul de provenienţă, studii finalizate, ocupaţie şi venit (întrebările Q23-Q29).

Conform acestui studiu,  77 % dintre tineri considera ca voluntariatul este important sau foarte important,  iar 42% dintre tinerii de gen masculin si 52% dintre tinere au activat pana in prezent ca voluntari in diferite organizatii. Tot potrivit acestui studiu, 65,5% dintre tineri considera necesara infiintarea unui centru de voluntariat in Timisoara. Descarca aici rezultatele studiului



5 Mesaje to Perceptia tinerilor timisoreni asupra voluntariatului

Avatar

voluntar.tm

August 19th, 2010 at 4:27 pm

foarte interesant 🙂

Avatar

voluntar.tm

August 19th, 2010 at 4:31 pm

m-ati provocat!

Avatar

ionela

December 11th, 2010 at 10:32 pm

Atenti isus te iubeste mult!!!!!!!!!!!!!!!!
aminnnnn

Avatar

daniela-corina lambropulos

February 23rd, 2011 at 12:08 pm

Minunata initiativa!!!Voluntariatul trebuie
extins si in randul seniorilor(50+………..).

O idee de a extinde studiul pe o populatie
extinsa,poate la nivelul intregului judet!
Mult succes echipei de tineri voluntari
timisoreni!!!Daniela-Corina

Avatar

Timofte G.

January 11th, 2012 at 7:23 pm

Eu sunt foarte de acord cu Daniela-Corina, de a extinde, de a mari aria de voluntariat. Se poate conta pe seniori, sunt multi fosti profesori de engleza, actualmente tineri pensionari, care si-ar oferi experienta si timpul cu drag pentru altii. Sunt seniori proveniti din domenii de elita, de profesionalism, care s-ar putea darui. Nu neglijati acest segment, veti perde si vor pierde si altii. Tineretea e buna, dar poate face casa mai buna cu experienta si intelepciunea unui senior care s-a daruit cale de 40 de ani. G. T.

Login

Best events: